Anglicanismul

    Dragi cititori, astăzi vom vorbi despre ultimul cult creștin pe care mi-am propus să îl analizez: anglicanismul.

    Ca de obicei, voi prezenta originile acestui cult și principiile sale de credință.

   Anglicanismul sau galicismul cum ii zic francezii reprezintă totalitatea organizării Bisericii Angliei după separarea de Biserica Romei din 1534 și sub influența Reformei protestante care luase deja amploare.

    Ruptura nu este însă completă, deoarece "divorțul" a fost acceptat doar de o parte,de cea care l-a inițiat: Henric VIII, regele Angliei. Papa Clement VII nu a fost de acord cu separarea de Biserica Romei. Din acest motiv, Biserica Anglicana nu este considerată Biserică protestantă ci Biserică occidentală catolicească, ruptă de autoritatea Bisericii Romei. In Scotia și SUA este numită Biserică Episcopală. In cazul Bisericilor protestante, după cum am putut vedea în articolele anterioare, "divorțul" a fost acceptat de ambele părți.

         Westminster Abbey, catedrala Bisericii Anglicane.

   Acum să vedem cum s-a ajuns la această separare unilaterală a Bisericii Angliei de cea a Romei. 

     

   Regele Henric VIII era căsătorit cu Caterina de Aragon, consfintindu-se astfel o uniune maritala anglo-spaniolă și o alianță a celor două țări. La un moment dat se îndrăgostește de Ana Boleyn, una din doamnele de onoare de la Curte. Pentru a se căsători cu ea trebuia bineînțeles sa divorțeze de Catarina. In acele timpuri nu exista divorț civil iar ca și catolic trebuia să ai acordul Papei pentru a-l putea obține. După un proces îndelungat, Papa refuza acordul iar Henric, urmând sfatul Annei, îl demite de arhiepiscopul de York, cardinalul Wolsey inlocuindu-l cu Thomas Cranmer, un apropiat al familiei Boleyn care devine arhiepiscop de Cantebury. Ca o paranteză precizez că Henric și Anne sunt părinții uneia din cele mai mari regine pe care le-a avut Anglia, Elisabeta I, care dă numele unei epoci de mare dezvoltare culturală (epoca elisabetană). Anne Boleyn a fost decapitată la porunca lui Henric  la doar 3 ani după nașterea Elisabetei fiind acuzată de adulter cu 5 bărbați printre care și fratele ei George și de înaltă trădare. De ce? Pentru că afemeiatul Henric era îndrăgostit de o alta femeie care îi va deveni a treia soție din cele 6 avute. Numele ei era același cu al celebrei actrițe americane care a jucat-o pe Dr. Quinn in serialul omonim: Jane Seymour. 

Henric VIII (1491-1547), părintele anglicanismului. Domnește între 1509 și 1547.

    

     Odată numit, Thomas Cranmer a acceptat anularea căsătoriei regelui cu Catarina de Aragon și a oficiat noua căsătorie cu Anne, trecând peste hotărârea Papei, care îl excomunică. Parlamentul Angliei trece și el peste hotărârea Papei și votează Actul de Succesiune prin care scoate din linia de descendență pe toti cei din familia Aragon începând cu Catarina și cu fiica ei și a luj Henric, Maria (care va domni totuși in Anglia, dar mai târziu). Prin acest act vor fi introdusi in linia de succesiune cei din familia Boleyn. De asemenea, se adoptă și Actul de Separație prin care se definitivează separarea Bisericii Angliei de Biserica Romei iar Regele devine cap al Bisericii Anglicane, lucru valabil și astăzi. Tot în timpul lui Henric VIII se desființează mănăstirile din Anglia și Irlanda și li se vor seculariza averile. Cu alte cuvinte, ele vor trece în proprietatea Coroanei, regele remunerând fostul personal al acestora și preluându-i funcțiile. 

      Westminster Abbey in interior 

    

     Acum să vedem pe scurt și principiile de credință ale anglicanismului. 

 

    Principiile de credință ale acestui cult sunt cuprinse în Cele 39 de articole. Acestea au fost adoptate în 1562 de Adunarea Clerului iar din 1628 sunt precedate de Declarația de aprobare a regelui. Fiecare preot anglican trebuie să semneze Cele 39 de articole la hirotonisire. Articolele sunt de fapt un compromis între principiile catolice și cele protestante. Articolele I -VIII sunt considerate catolice, referindu-se la Sfânta Treime și la natura trinitariană a lui Dumnezeu, la Scripturi și la credințele esențiale. Articolele IX-XVIII sunt articole protestante, adoptând concepțiile protestante despre păcat, despre justificarea prin credință, despre suflet, etc. Articolele XIX-

XXXI sunt articolele anglicane și se referă la cult, la slujire, la Biserică și la teologia sacramentală. Articolele XXXII-XXXIX sunt articole generale cu privire la celibatul ecleziastic (absent la unele ramuri ale cultului), la hirotonisire și la excomunicare, tradițiile Bisericii, etc. Articolul XXXVII precizează că episcopul Romei (papa) nu are autoritate în Anglia. 

    Biserica Anglicană are trei ramuri: anglo-catolicii, anglo-liberalii și anglo-evanghelicii. Fiecare parohie își stabilește felul de manifestare a credinței. 

     Anglo-catolicii sunt pentru ritul contemporan, pentru o practică sacramentală intensa, pentru celibatul preoților, monahism, liturghie zilnică și admiterea femeilor în preoție iar în Canada și în episcopat. Unele parohii au un cult puternic al Fecioarei Maria ca la catolici sau la ortodocșii ruși.

      Anglo-evanghelicii sunt pentru ritul vechi din 1662 și pentru limbajul arhaic. Ei sunt contra homosexualității și contra admiterii femeilor în preoție. Interpretează strict Biblia ca și protestanții și consideră că practică sacramentală se reduce la participarea la liturghii.

      Anglo-liberalii sunt pentru ritul contemporan, au o practică sacramentală redusă și sunt pentru hirotonisirea femeilor în preoție și pentru homosexualitate. Interpretează Biblia strict metaforic. Unii critică chiar Învierea lui Isus din punct de vedere istoric. 

    Iată câteva caracteristici ale acestui cult, ultimul cult creștin pe care îl analizez aici. Voi reveni în alte articole cu religiile necreștine.

Bibliografie:

https://politeia.org.ro/magazin-istoric/protestantii-7-biserica-anglicana-1/23686/

    https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Biserica_Anglican%C4%83

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Cele_treizeci_%C8%99i_nou%C4%83_de_articole