Aceasta este versificarea unei legende populare găsite de mine pe Internet. Versificarea am făcut-o eu. Va invit sa o citiți și sub forma de proză accesând linkul https://deceneuinteleptul.wordpress.com/2015/07/24/legenda-lui-zamolxe/
Bogată cum alta nu-i
Trăia un popor viteaz,
Mândru și la locul lui.
Trei Ursitoare spuseră:
Iat-o țară colț de Rai!
Cu recolte, turme, miere
Să așezăm pe acest plai
Niște oameni drepți și falnici
Pe măsura acestei țări!
Dacii cei viteji și harnici,
Cunoscuți în patru zări
Prin aceste calități
De la Ursită lăsate.
Cinstea cât și hărnicia
Unor suflete curate
Pomenit-a fost din vechi
In scrierile bătrâne.
Herodot și alți istorici
Au transmis și pentru mâine
Ce viteaz și drept era
Getul nostru cel vestit!
Iată cum din neamul falnic
Se ridică Sol ursit
Ce Zamolxis se numește
Este Solul cel trimis,
Să conducă-ntreg poporul
Înapoi spre Paradis
Prin filozofii și pilde
Și prin cale de-nvățat.
Dacii de la el luară
Un exemplu de urmat.
Dar tânăr fiind, Zamolxis,
Colinda munți și păduri
Lacurile Mândra, Mija,
Din ale neamului guri
Câte-n lună și în stele
Cunoștințe el afla,
Ani de zile învățat-a
Tot ce se putea studia.
Făcând din asta o artă
Făr'să știe a sa Soartă.
Într-o zi, mergând Zamolxis
In plimbarea sa pe jos,
A ajuns el dintr-odată
Într-un loc foarte frumos
Din ai săi munți:
Ce e asta? se miră atunci Trimisul...
Ce-o fi oare? Am găsit
In ai mei munți Paradisul?
O, ce vale minunată!
Ce liniște mă-nconjoară!
Ce mister plutește-n aer,
In colțul acesta de țară?
Ce lumină diferită
Care munții înconjoară,
Parcă și toată natura
Din acea parte de țară
Îl ghidează pe Zamolxis
Care teama n-o știa,
Dar cu o strângere de suflet
Simte cum îl conducea
Soarta spre a lui misiune.
Simte că e așteptat,
Si de o forță nevăzută
Parcă se vedea purtat
Spre o sarcină neștiută.
Si-i părea că mai trecuse
Prin acel loc fermecat
Iată însă soarele
Că apuse dintr-odat'
Iar noaptea veni, Zamolxis
Neputând să meargă-n tihnă
Spre ale sale știute locuri
Căută loc de odihnă.
De o peșteră dăduse
Numai bună de popas.
Ce să fac? Să dorm aicea?
Numai asta mi-a rămas
Se gândi atunci flăcăul.
Deîndată s-a apucat,
Din nuiele, mușchi și frunze
Construi atunci un pat.
Își aprinse-un foc spunând
Că jaru-l va încălzi
Toată noaptea până când
Zorile se vor ivi.
Ce se vede, ce se aude?
Se-ntrebă omul uimit
Și ce vede? La intrarea
În peșteră s-a ițit
O fiară turbată, ursul
Ce intrarea o bloca
Îl privea cu ochi de sticlă
Și întruna mormăia.
Acu' să te văd, Zamolxis,
Cum mai scapi de aici cu viață
Se gândi atunci flăcăul:
Cui să cer acum povață?
Încercă atunci feciorul
De lighioană ca să scape,
Cum sa facă? Ce sa facă?
Să fugă până mai poate.
Astfel Zamolxis ajunse
Într-o sală mult mai mare,
Ce comunica cu prima
Oare aicea am scăpare?
Se-ntrebă atunci flăcăul...
Si atunci putu vedea
O lumină misterioasă,
Care tare strălucea
Într-un colț al încăperii...
Ce sa fie acolo oare?
O lumină fermecata?
Nu cumva este o cale
Și viața îmi e salvată
De furia acestei fiare?
Și merse acolo omul
Cu ursul pe urma sa,
Ce văzu? O nestemată
Care superb strălucea,
Pe o masă de granit
In triunghiulara sală,
În față i s-a ivit.
Nu văzuse niciodată
O asemenea minune,
In acest mijloc de munte
O piatra unică-n lume
Care folosi drept armă
Pentru Zamolxis al nostru
In lupta cu fiorosul
Care-l urmărea mereu.
Nu i s-a părut prea greu
Să lovească ursu-n piept
El se prăbuși direct
Pe a peșterii podea...
Iar Zamolxis nu știa
Cine i-a făcut dreptate
Dându-i puteri fermecate,
Chiar atunci când a sa viață
Atârna de-un fir de ață!
Și deodată ce sa vadă?
Din piatra pusă pe masă
O lumină fermecată
Și-un om se ivi deodată:
Bun venit la mine-n casă!
Bun venit Zamolxis, zise
Bătrânelul nou sosit
Eu sunt Duhul Pietrei Sacre
Tu ești Trimisul Sortit
Să conducă tot poporul
Dar momentul n-a sosit,
Căci răbdarea ti-e-ncercată
Pentru ca s-o dobândești
Si să înveți totodată
Piatra să o stăpânești!
Pentru asta tu in lume
Deîndată sa pornești,
Să înveți doar lucruri bune
Doar așa poți să găsești
Tot ce poate face Piatra!
Azi aicea vei dormi
Iar pentru-mplinirea Sorții,
Mâine-n lume vei porni!
Iar pe când vei reveni
In aceste locuri sfinte,
Tu vei fi al meu Părinte
Și al Dacilor stăpân!
Blana ursului va fi
Mereu a ta-mbrăcăminte
Să înveți tot ce-i mai bun
De pe lume, ține minte!
Acum a-nțeles Zamolxis
Ce Soartă i-a fost ursită!
El se duse la culcare
Mintea-i era obosită
De atâtea griji și gânduri,
Și atâtea frământări
Și avu un somn cu vise
Unde apăreau doar fiare
Care doreau să-l omoare!
Și se făcu dimineață...iar Zamolxis se trezi
Afară sub cerul liber și o stâncă el zări
Cu o formă diferită, care îi părea ciudată,
Tot privind această stâncă el aude dintr-odată
Cum aceasta îi vorbește
Cu forma-i de cap de om:
Eu sunt Sfinxul, nu te teme!
Paznicul cu chip de piatră,
Păzesc locurile sfinte
Și frumoasa nestemată!
Du-te n lume să-mplinești
Soarta ce ți-au hărăzit-o
Ursitoarele cerești!
Atunci se gândi Zamolxis:
Acum știu eu cum afla
Duhul de cel ce intra
In Hotaru-acela Sfânt
Cum afla și cu ce gând
Au pătruns acolo toți
Știa până si ce sorți
Au avut cei ce au intrat
In acel loc fermecat.
Până la el n-a pătruns
Om în Muntele Ascuns.
Și atunci porni Zamolxis...
Merse-n lume cum i-a spus
Duhul cel al Pietrei Sacre
Și al său loial supus,
Sfinxul cel cu chip de piatră...
Merse peste mări și țări
In cele mai mari depărtări.
Și așa trecură anii
Zamolxis îmbătrâni
Și când se-mplini ursita
In Dacia iar sosi.
Era un bătrân de acuma
Și-a ajuns un înțelept
Era om umblat prin lume
Dar găsea și un defect
În a lumii rânduială
Nu era leac pentru o boală
Grea ca dorul cel de casă...
Cum se poate vindeca
Când acesta nu te lasă?
Tot gândindu-se la asta
Găsi bolii vindecare
Prin întoarcere acasă
Altfel de ea n-ai scăpare!
Si-ncepu Zamolxis munca
Și-a Dacilor învățare!
Despre Credință și Suflet.
Ce gândeau aceștia oare
Despre acel bătrân cu barbă
Și pletos din fața lor?
Ei credeau că e Trimisul
Cerului pentru popor.
Astfel și la Rege ajunse
Care de el a aflat
Mare Preot el îl puse
Cel de-al doilea om în stat.
Așa îi fu mai ușoară
Misiunea de învățare
Și-a Dacilor înălțare
Pe o treaptă spirituală
Spre a lor civilizare.
Dar al său gând nu-i da pace
Tinerețea n-o uita
Si mai mereu se gândea
La ciudata întâmplare
Ce l-a pus pe această cale...
De câte ori se ruga
Piscurile le privea
Și la Duh se tot gândea:
Oare nu va apărea?
Când Ursita se împlini
Iată că Duhul sosi,
Într-o noapte călduroasă
Cu stele pe cer mii.
Îi vorbi atunci în vis:
Iată, Stăpâne Zamolxis
Asa cum demult ți-am promis,
A venit acum momentul
In Hotar ca să te-ntorci
In sala triunghiulară
Vei veni să mă-ntâlnesti,
Soarta să ți-o împlinești!
Și Zamolxis deîndată
Cu toiagul nelipsit
Pentru a se-ntâlni cu Duhul
Spre Sala Sacră a pornit.
Și ajunse din nou acolo
In fața Sfinxului de Piatră
Și știa Solul acuma
Cum sa facă să străbată
Calea către Sala Sacră
Și din degete a făcut
Steaua cea cu zece colțuri
Și în genunchi a căzut,
Iară Sfinxul cel puternic
Și Paznic peste Hotare
Ii zise: Stăpân Zamolxis
Bun revenit în Sanctuare
Acum căzând în mirare
Bătrânul gândește: Sfinxul
Mi-a zis Stăpâne mie...
Da, îi răspunse acesta
Așa ți se cuvine ție
Căci ești nemuritor acuma
Ești întocmai ca și noi.
Ești zeu al Dacilor Liberi
Și în pace și-n război!
Ție-ti vor face altare
Si ți se vor închina
Și-ți vor aduce ofrande
La tine se vor ruga
Iar tu in schimb le vei da
Libertatea lor eternă...
Putere și Bunăstare
Și-n lupte Glorie Mare
Duhul îl vei stăpâni
Și Piatra o vei purta
De la ele vei afla
Cum să-ți împlinești Destinul
Să fii Zamolxis Divinul.
Și-o Lumină îl conduse
În Triunghiulara Sacră
Era zeu și el acuma
Cu gândul putea sa meargă
Unde mai demult umbla...
Sau pe poteci depărtate
Și de oameni necălcate!
Se scurseră iarăși anii...
Ani și secole la rând
Și trăiră bine Dacii
In Zamolxis toți crezând
Și-n puterea sacră a Pietrei
Ca într-un vechi legământ...
Dar acele vremi trecură...
Iară Dacii a lor credință
În Zamolxis o pierdură.
Și căzură in uitare...
Ca plată pentru păcatul
De a-și fi lepădat credința
Veche și nemuritoare!
Iar bătrânii spun adesea
Iertarea pentru păcat,
O poate aduce solul
Care e mult-așteptat
De Zamolxis și de Sfinxul
Care azi e mărturie,
Pentru acele vremuri sfinte
Și a Dacilor mândrie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu